Bătrânul. Televizorul
Blog
Scris de ionut on Miercuri, 09 Mai 2012 12:53   

Un bătrânel care îşi înfipsese bine pintenii în cel de-al zecilea deceniu de viaţă avea obiceiul să spună, întrerupându-şi discursurile necomplezente la adresa ţării în care se născuse, trăise şi îşi înmormântase părinţii: "În tot cazul, suntem o naţiune second-hand". Punea acest diagnostic foarte des în timpul unei conversaţii, fără legătură neapărat cu subiectul, ca o pauză de respiraţie de care se folosea ca să treacă de la una la alta. 
Întotdeauna, când repeta acest verdict, îşi făcea vocea să tremure baritonal - un artificiu retoric pe care îl stăpânea la perfecţie şi care făcea imposibilă orice ripostă.  

Bătrânelul trăieşte bine mersi în continuare şi, astăzi, aproape sigur, foamea lui de actualităţi l-a ţinut lipit de ecranul televizorului, o plasmă cu diagonala mai mare de un metru, la lumina căreia, după cum se laudă, poate petrece o zi şi-o noapte fără să-i crească cearcăne deasupra obrajilor. Ultimele ştiri ale televizorului i-au putut confirma, cu preaplinul, cel mai drag dintre ticurile sale verbale: "suntem o naţiune second-hand". 

Oare ce a spus când a văzut - el, microbistul - festivismul naţionalist cu care suporterii Atletic Madrid şi Athletico Bilbao au fost întâmpinaţi la Bucureşti? (Care de televiziuni şi transmisiuni maraton, live, de la aeroport, redenumirea staţiilor de metrou, grandomania cu care s-a vorbit despre "impresia" internaţională pe care a lăsat-o stadionul nostru, despre "intrarea noastră, în sfârşit, în Europa").

Ce a spus când a văzut strădania fără sfârşit a noii alianţe de guvernare de a pune un ministru care să ştie să scrie şi să citească la Educaţie? (Iar când scrie, să nu copieze ce au scris alţii.) Oare ce a spus când a văzut cum candidaţii partidelor pentru primării, parlament şi guvern trec dintr-o parte în alta fără să se ruşineze de publicul dotat cu o minimă ţinere de minte?  
Şi-a dat, mai mult ca sigur, dreptate, zgribulindu-se, sub hainele desperecheate pe care le poartă în casă, de groază că realitatea nu îi oferă niciun pretext să îşi atenueze pesimismul, ci îl îndeamnă să îl cultive în continuare cu acelaşi sarcasm şi cu aceeaşi jovialitate cu care a făcut-o în ultimii nouăzeci de ani.

 

.