Trei zile cu Mario
Reportaje
Scris de ionut on Sâmbătă, 27 Septembrie 2014 13:15   

dsc 1943

Mario Vargas Llosa, dând un autograf pe cartea „O mie și una de nopți”

Ziua 1  

Mario Vargas Llosa arată mai tânăr ca acum opt ani. E frumos ca în cele mai reuşite fotografii prin care chipul lui inundă internetul. Debordează de energie. La ieşirea de la Teatru, strânge mâini de bărbaţi şi îmbrăţişează femei cu setea unui matelot care tocmai s-a întors pe uscat. Vrea Mario să facă o plimbare prin oraş, să meargă, la pas, prin Cluj, iar în felul ăsta să cunoască mai bine localitatea? Divinul oaspete e un monument de generozitate, nu a rostit toată seara ”nu”, n-a refuzat nimic şi pe nimeni. Cu indulgenţă, se lasă devorat de dragostea, exprimată haotic, a celor care îl înconjoară.

”Da, de ce nu? Va fi un bun exerciţiu fizic”, spune Mario. Dar lucrurile se complică, trotuarul se umflă de oameni, toţi posesorii de aparate foto şi de telefoane moderne se aliniază ca un zid în faţa scriitorului, filmează, fac poze, cer autografe, strângeri de mână, fiecare vrea să ducă acasă o bucăţică din acest tablou istoric. Patricia însăşi, soţia scriitorului, nu rezistă ispitei şi scoate din etui un telefon cu care începe să filmeze, numai că hoarda adoratorilor nu îi dă răgazul să încadreze imaginea, e mişcată din loc, aproape împinsă şi renunţă la ideea unui filmuleţ care să înregistreze momentul.

dsc 1932


Patricia Llosa, filmându-și soțul cu telefonul mobil

În faţa Teatrului Naţional se creează o procesiune ciudată, neobişnuită, ai cărei antemergători păşesc cu spatele şi, deşi aşa, cu călcâiele înainte, tocmai se pregătesc să treacă strada. Când se face verde, trec strada. Mario e la câţiva metri în urma lor. El, prin călcătura lui olimpiană, este cel care dă ritmul convoiului acestuia care se deplasează ca un crab enorm. Dacă Mario s-ar grăbi, mai mult ca sigur că admiratorii, cu spatele la drum, poziţionaţi în semicerc, s-ar împiedica şi ar cădea grămadă. Dar nu se grăbeşte. Pe partea cealaltă a străzii, Mario se opreşte. Totuşi, totuşi, parcă lucrurile nu mai pot continua aşa. Admiratorii or să se ţină scai după scriitor oriunde s-ar duce. Unii dintre ei chiar plănuiesc în gura mare treaba asta.

dsc 1960

Mario Vargas Llosa, ajutându-le pe doamne să se urce în taxi

Or să-l urmărească prin tot Clujul. Or să-l hărţuiască fără jenă, sub alibiul că îl iubesc şi că i-au citit cărţile. Luminiţa Voina-Răuţ, traducătoarea piesei ”O mie şi una de nopţi”, găseşte repede soluţia să lase în ofsaid turma aceasta de idolatri. Ridică mână şi opreşte un taxi, o Dacie Logan, condusă de un bărbat tânăr, cu capul ascuns sub o şapcă, care şi-a înţesat bordul cu jucării de pluş. O barză, o gorilă şi un ursuleţ se odihnesc la el sub parbriz. Categoric, taximetristul acesta, apărut din neant, e cel mai norocos om al serii, deşi – speculează cei care asistă la toată scena – habar n-are ce onoare i se face, nici nu ştie cine s-a urcat la el în Dacie. Mai întâi s-a urcat Patricia, apoi s-a urcat Luminiţa, apoi, pe locul din faţă, după ce le-a ţinut cavalereşte uşa doamnelor, s-a urcat însuşi Mario Vargas Llosa.

dsc 1967

Mario Vargas Llosa, în mașina care l-a ajutat să se evadeze din mulțimea de admiratori

Scriitorul nu îşi găseşte însă liniştea nici aici, în această Dacie salvatoare. Prin geamul lăsat al portierei, i se întinde o mână. O femeie frumoasă vrea să-l atingă. Mario prinde mâna afectuos, în ambele palme, dar îi dă repede drumul fiindcă şoferul, insensibil la efuziunea gălăgioasă care îi înconjoară maşina, apasă pedala de acceleraţie şi urneşte automobilul din loc.

Ziua 2

Ziariştii sunt la posturi. Forfotesc în sala în care Mario va primi distincţia de Doctor Honoris Causa. Unii dintre ei s-au informat ce şi cum, înainte să urce aici, la etaj, şi să-şi înfigă trepiedele în duşumea ca să filmeze ceremonia. Internetul le-a dezlegat misterul, e vorba de un scriitor care a luat Nobelul prin 2009 sau 2010, dar uite că, deşi e veche de trei-patru ani, ştirea aceasta încă mai produce valuri, ceea ce înseamnă că, din 2009 sau 2010, nu s-a găsit nimeni care să-i ia Nobelul înapoi.  Se pare că a scris o carte foarte bună, o carte care chiar i-a ieşit, „Rătăcirile fetei nesăbuite”, se găseşte şi la librăriile de-aici, din centrul Clujului.

dsc 2000


Patricia Llosa, neobosită de jocul cu telefonul mobil

Cum or să-l recunoască atunci când intră în sală? Simplu! O să se-aşeze pe scaunul acela răzleţ, la pupitrul ornat cu flori, doar cineva le-a pus acolo cu rost, nu le-a lăsat din mână doar ca să scape de ele. Şi o să aibă un turban pe cap, cum poartă toţi doctorii „Honoris Causa”. Mario intră în sală, iar ziariştii, cot la cot cu Patricia, filmează ceremonia. Patricia, „verişoara cu năsuc obraznic”, pare îndrăgostită până peste cap de ecranul cu tehnologie tactilă. Râde cu gura până la urechi, chiar scoate puţin şi limba afară, tot gâdilând ecranul telefonului.

Ziua 3

Mario este obosit. De alaltăieri până azi, pare să fi trăit în inima unei tornade. S-a întors la etatea lui oficială, cea din paşaport. Este, totuşi, ziua în care trebuie să facă cel mai mare efort. Să ţină o conferinţă, iar, la urmă, să mai dea şi autografe. Răsare la Facultatea de Litere trecând printr-o pădure de studenţi care îl aşteaptă ca pe un emisar al providenţei. Oare calcă direct pe pământ sau la câţiva centimetri pe deasupra? Sala în care păşeşte e plină ochi. Studenţi şi cadre universitare par baricadaţi aici, aşteptându-l. Începe conferinţa, încep şi întrebările lui Gabriel Liiceanu, grave, baritonale. Trusa inchizitorială a filosofiei se pregăteşte să spintece năframa de mătase a literaturii.

nic 5247c


Gabriel Liiceanu, trecând în revistă breșele din teoria lui Vargas Llosa despre importanța literaturii în lume / FOTO: Nicu Cherciu

Nu cumva Mario supralicitează rolul literaturii în lume, ce cititori, domnule Llosa, ce ficţiune, când pământul e luat în picioare de miliarde de analfabeţi? Asta să fie lumea care să nu poată trăi fără ficţiune, ne facem că nu ştim care e situaţia, ne facem că nu ştim că pe pământ trăiesc două neamuri, cititorii şi necititorii, iar cititorii s-ar putea retrage pe câteva insule, lăsându-i pe necititori să ocupe continentele? Mario nu dă înapoi nici c-un centimetru. Apără literatura ca pe o sfântă.

nic 5635c

Mario Vargas Llosa, în curtea interioară a Facultății de Litere din Cluj-Napoca, făcându-și drum printr-o mare de cititori care îi cer autografe, după terminarea conferinței / FOTO: Nicu Cherciu

Şi, apropo, în ultimul an el a mai scris un roman, despre un transportator necăjit  din Piura care trebuie să se lupte cu mafia. Ce dacă mafia îl învinge pe transportatorul cinstit în realitate? În literatură, situaţia se poate răsturna, poate câştiga transportatorul! Au şi oamenii cinstiţi micul lor refugiu, literatura. „Să nu lăsăm să ni se ia jucăria aceasta, că n-avem alta”, vorba lui Santiago Zavala. Conferinţa s-a încheiat. Mario nu mai poate să dea autografe la toată lumea. E obosit peste poate. Decanul Facultăţii de Litere, Corin Braga, le promite studenţilor care au inundat şcoala în aşteptarea acestei întâlniri că o să facă în aşa fel încât tinerii măcar să-l poată atinge cu privirea.



 

.