Opinii

„De ce aș vrea să fiu incinerat”
Scris de ionut on Marţi, 20 Decembrie 2011 00:00   


Dragă prietene,

Sper că eşti de acord cu mine că, odată devenit cadavru, trupul omenesc este respingător. Rece, rigid, cianotic, duhnitor, stând să dea în clocot din pricina fermentaţiei. Pentru bărbatul chipeş care vei fi fost, care va fi cultivat o relaţie tandră cu propria fizionomie, cea din urmă înfăţişare va fi, desigur, o mai mult decât jignitoare ipostază.

Este oare acceptabil ca, după o viaţă de sacrificii făcute ca să te păstrezi tânăr şi să te fereşti de pericolele care au pândit, la tot pasul, fărâmiţabilul tău destin, să eşuezi într-o asemenea penibilă încremenire? Dacă ar fi să răspund în locul tău la întrebare, aş pronunţa un „nu” apăsat. 

Există, te anunţ, o revanşă onorabilă pentru ridicolul monument statuar în care moartea transformă orice trup omenesc: incinerarea. O răzbunare pe cinste, redutabilă, atâta timp cât plita crematoriului te poate întoarce, în doar câteva ore, la o formă în care să poţi fii contemplat cu bunăvoinţă de curioşi, simpatizat de prieteni şi dus înapoi acasă de familie. Da, îţi vei putea petrece eternitatea în forma aseptică a unei grămăjoare de cenuşă. Da, vei avea şansa să driblezi, cochet, abominabila putrefacţie căreia cei mai mulţi dintre noi îşi dăruiesc haina pe care au purtat-o în această lume.

  File Under:  Opinii  |  
 
Din ce film a ieşit Victor Socaciu
Scris de ionut on Luni, 08 August 2011 12:44   

"Cu iniţiative ca a lui Socaciu, putem trage o concluzie fericită: am avut totuşi o tranziţie mai uşoară decât am fi fost în stare să ne-o facem".

(...) "Biologii care s-au ocupat cu studiul vocii umane spun că ea este influenţată (modelată) de înălţimea noastră, de greutate, de densitatea osoasă, de psihic... Pe scurt, de ansamblul alcătuirii noastre mentalo-corporale. Ca să cităm extremele, longilinii vorbesc altfel decât piticii, obezii altfel decât uscaţii. Fiecare carcasă umană produce felul ei special de reverberaţii. Vocea preia relieful fizicului şi îl proiectează la nivelul sunetelor.

Este, într-un fel, ecoul înfăţişării noastre, "mulajul nostru sonor". Pe măsură ce organismul se alterează, înaintând în vârstă, vocea decade urmărind un paralelism deplin cu "cutia ei de rezonanţă". Împuţinarea fizică se traduce, în această tovărăşie, printr-o malformare fidelă a glasului. Vocea este deci inseparabilă de titularul ei. Substituirea vocii unui actor echivalează cu substituirea actorului însuşi, cu dislocarea siluetei lui de pe ecran".

Citiţi mai mult: Din ce film a ieşit Victor Socaciu > EVZ.ro

  File Under:  Opinii  |  
 
Barcelona va învinge
Scris de ionut on Luni, 08 August 2011 10:41   

(...) Echipa de azi a Barcelonei va avea parte de un alt tip de glorie. Barça joacă cel mai frumos fotbal din lume şi cel mai frumos fotbal din toate timpurile. O spun inşi cu gusturi şi ocupaţii diferite. De la suporteri de rând, la tenorii Domingo şi Carreras sau baschetbalistul american Kobe Bryant, până la scriitorul maghiar Péter Esterházy, care a declarat că televiziunea sa ideală ar trebui să difuzeze emisiuni culturale, muzică simfonică şi meciuri de pe Camp Nou.

Deznodământul semifinalei din această seară mai puţin contează. Barcelona a învins deja, într-o competiţie aproape imposibilă, dar mereu prezentă în mintea miliardelor de iubitori ai acestui joc: împotriva tuturor echipelor care au intrat vreodată pe un teren de fotbal.

  File Under:  Opinii  |  
 
Mărturie contra mafie
Scris de ionut on Luni, 08 August 2011 10:14   

(...) Nu faptul că a scris "Gomora" a fost suficient pentru a-i atrage lui Saviano ura Camorrei. Recunoaşterea pe care cartea a câştigat-o, uriaşul ei tiraj, faptul că a reuşit să impună o temă de dezbatere naţională, să oprească scurgerea monotonă a timpului pentru a face loc meditaţiei, îndreptând reflectorul spre lumea uitată a sudului, i-a înspăimântat pe mafioţi, care s-au trezit dispreţuiţi, urmăriţi şi vânaţi de resentimentul general.

A fost nevoie ca un tânăr de 26 de ani - cât avea Saviano când cartea a văzut lumina tiparului - să-şi pună în slujbă talentul, furia, intransigenţa şi puterea de muncă pentru ca milioane de oameni să înţeleagă că turpitudinile crimei organizate fac din teritoriile pe care le stăpâneşte o copie fidelă a infernului, o "Gomoră" biblică încastrată în timpul prezentului.(...)

  File Under:  Opinii  |  
 
Ce este Facebook
Scris de ionut on Duminică, 07 August 2011 23:04   

O vitrină, un loc al travestiurilor, în care fiecare, postând poze, clipuri ori comentarii, caută să pară altceva, mai mult decât e, făcând recurs la felul în care e perceput în lumea reală. Sunt postate de la serii de fotografii care etalează atuuri fizice, până la imagini cu conţinut vag, care semnalează adeziunea faţă de diverse cauze, fidelitatea faţă de varii plăceri ori posibilităţile financiare de-a ajunge într-un punct geografic. (...)

Umplutura propriu-zisă a unui cont e puţin importantă, fiindcă pune la dispoziţie imagini, date şi conjuncturi care, în cazul cunoscuţilor, nu reprezintă o noutate şi cad repede în desuetudine. Ineditul provine însă din cum îşi regizează fiecare apariţiile, ce anume exhibă mai insistent, pentru că astfel ne mărturiseşte la ce ţine cel mai tare, ce crede că e mai valoros din tot ceea ce are, prin ce şi cum doreşte să fie ţinut minte. Confesiunea asta e printre puţinele elemente de valoare adăugată pe care Facebook le aduce în relaţiile dintre semeni.


Citiţi mai mult: Ce este Facebook > EVZ.ro 

  File Under:  Opinii  |  
 


.